Oua umplute iepurasi


Fiindca se apropie cu pasi repezi Pastele, am vrut sa incerc aceste oua iepuras,caci din experienta anilor trecuti m-am invatat minte si la sarbatori fac numai retete probate in prealabil.Ideea am luat-o dintr-un numar mai vechi din Carticica Practic
Ingrediente
5 oua
1 cutie pate(100 gr)
2 linguri maioneza
2 linguri mustar
masline
morcov
gogosari
marar

Se fierb ouale si cand sunt gata se tin putin in apa rece pentru a se curata mai usor.Ouale trebuie sa fie la temperatura camerei cand se pun la fiert ,altfel exista riscul sa se crape coaja.



Se taie un capacel in partea mai lata a oului si se scot cu grija galbenusurile




Se faramiteaza galbenusurile cu o furculita si se adauga pateul,maioneza si mustarul.Pateul trebuie sa fie la temperatura camerei ca sa se incorporeze bine in compozitie.





Se freaca bine cu o lingura de lemn pana se omogenizeaza compozitia si se adauga sare si piper dupa gust



Se umplu ouale cu compozitia obtinuta si se dau putin la rece.







In varful oului se face o crestatura in care se introduc urechile.Urechile le-am facut dintr-un morcov cu ajutorul unui dispozitiv de curatat legume.






Se fac apoi ochii din masline, gura din gogosar si mustatile din marar.Tot din marar am facut si ceva iarba pentru decor si gata iepurasii