Acasă » 2015 » Februarie » 3 » Reteta Batoane florentine
15:16
Reteta Batoane florentine

Reteta batoane florentine

Ingrediente

225g de unt sărat, la temperatura camerei
175g de zahăr
1/4 linguriță extract de migdale
200g de făină, plus 1 lingură extra
100g de orez măcinat
75ml de smântână
50g fulgi de migdale prăjite
25g de migdale întregi decojite
25g miez de nucă, tocat grosier
25g de nuci pecan
25g alune de pădure decojite, tăiate în
jumătăți
50g de cireșe glasate, feliate
25g de cireșe uscate
50g de ciocolată neagră, topită

 

Mod de preparare

  • 1. Începe cu blatul. Tapetează cu hârtie de copt o tavă pătrată, cu latura de 20cm. Pune 200g de unt și 100g de zahăr în robotul de bucătărie și amestecă-le pentru a obține o cremă fină. Adaugă extractul de migdale, făina și orezul măcinat, apoi repornește robotul până când se formează un aluat omogen. Întinde-l pe fundul tăvii, uniformizând și aplatizându-i bine suprafața. Lasă-l la frigider cel puțin 30 de minute, acoperit cu folie alimentară.
     
  • 2. Încinge cuptorul la 180°C. Îndepărtează folia, înțeapă blatul de câteva ori cu o furculiță și coace-l 25 de minute.
     
  • 3. Între timp, pune cele 25g de unt rămase, 75g de zahăr și 1 lingură de făină într-o crăticioară. Încălzește-le ușor, amestecând, până când untul se topește, iar zahărul se dizolvă. Încorporează smântâna, apoi nucile și toate cireșele.
     
  • 4. Când blatul este copt, așază amestecul fierbinte cu nuci peste el, în grămăjoare, apoi întinde-l cu dosul unei linguri. Dă prăjitura înapoi la cuptor și coace-o 10-20 de minute, până când devine aurie la suprafață – verific-o la fiecare 5 minute. Las-o să se răcească la temperatura camerei, apoi topește ciocolata la cuptorul cu microunde. Stropește prăjitura cu sosul de ciocolată și lasă-l să se întărească.
Vizualizări: 287 | Adăugat de: kalean | Rating: 3.0/2
Total comentarii : 0

Добавить комментарий